Zilele Filmului Chinezesc în România

În perioada 11-22 septembrie 2014, România a fost gazda unui eveniment cinematografic de referinţă. Mai multe detalii, in sectiunea "Noutati"

Viziunea noastră

Am început acest proiect într-un moment în care puțini oameni aveau curajul de a investi pe termen lung în România. Vremurile nu erau foarte prietenoase, iar incertitudinea era singurul lucru cert. După 20 de ani, ne putem uita cu mândrie înapoi, având în vedere că am creat una dintre cele mai importante companii autohtone. Succesul se datoreaza primordial clienților noştri, care ne-au oferit încrederea lor şi pe care am încercat, şi cred că am reuşit, să nu-i dezamăgim. Toate acestea nu ar fi fost posibile fara oamenii care lucrează la Niro, capitalul cel mai important al acestei companii. Am adus alături de noi cele mai valoroase nume din business, cu ajutorul cărora sperăm să facem din Niro Investement Group, în scurt timp, o companie de top pe piața europeană. Ne plac oamenii vizionari, care au curajul să creadă în ideile lor şi care văd dincolo de prezent. Cred că viitorul ne aparține.

Sfârşitul iluziilor. Republica Moldova între România şi Rusia

Fundația Universitară a Mării Negre, în parteneriat cu ziarul Adevărul și revista Foreign Policy România, a organizat miercuri, 29 aprilie 2015, la Grand Hotel du Boulevard, dezbat...

Află mai multe »

"Dimensiunea estică a politicii externe românești”

Pe 26 martie 2015, a avut loc, în sala festivă a Grand Hotel du Boulevard, dezbaterea cu tema "Dimensiunea estică a politicii externe românești”.

Află mai multe »

Puntea Moscova - Budapesta peste Ucraina și România

Miercuri, 18 februarie 2015, în incinta sălii festive Grand Hotel du Boulevard din București, a avut loc dezbaterea publică „Puntea Moscova - Budapesta peste Ucraina și România”, o...

Află mai multe »

COMUNICAT DE PRESĂ

In legătură cu unele alegaţii apărute în media din ultimele zile, în scopul informării corecte a opiniei publice, Consiliul de Administraţie al S.C. NIRO INVESTMENT S.A. doreşte să...

Află mai multe »