CRISTINA NEAGU – CEA MAI BUNĂ JUCĂTOARE DIN LUME

Cristina Neagu a fost desemnată de Federaţia Internaţională de Handbal, pentru a patra oară, cea mai bună handbalistă a anului. Vedeta naţionalei României a devenit astfel prima jucătoare din istorie care primeşte această distincţie de patru ori, după ce a reuşit aceeaşi performanţă în 2010, 2015 şi 2016.

“Sunt foarte fericită. Le mulţumesc oamenilor că sunt alături de mine şi că m-au votat. Acest lucru contează foarte mult pentru mine, mai ales că sunt într-o perioada de recuperare după accidentare. Am toate motivele să trag şi mai tare şi să revin mai puternică. Sunt foarte fericită, vreau să le mulţumesc tuturor fanilor mei şi iubitorilor de handbal că mi-au oferit o motivaţie în plus”, a spus Cristina Neagu pentru site-ul oficial al CSM.

În vârstă de 30 de ani, Neagu a avut un 2018 fantastic. Pentru a doua oară în carieră, a fost golgheterul Ligii Campionilor (110 goluri), competiţie în care s-a clasat pe locul 3, alături de CSM Bucureşti.

Campioană şi câştigătoare a Cupei României, cea mai bună handbalistă a lumii s-a remarcat şi la Europeanul desfăşurat în decembrie anul trecut. Le-a depăşit pe Agnes Farkas şi Grit Jurack pentru a deveni cea mai bună marcatoare din istoria competiţiei (237 de goluri).