Niro Investment Group, unul dintre cele mai mari grupuri de afaceri din România cu experienţă în domeniul investiţiilor imobiliare, în dezvoltarea şi administrarea activelor și Business Hotels Investment, o companie membră a Niro, au demarat lucrările de construcţie pentru noul proiect hotelier situat în București, Bulevardul Expoziţiei.
Cu o investiție estimată la 60 de milioane de euro, hotelul urmează a fi deschis în 2021 și va avea o suprafață totală construită de aproximativ 30.000 mp, fiind destinat oamenilor de afaceri și turiștilor.
Niro Investment Group a semnat un contract de management cu Accor, care va opera noul hotel sub brandul Swissôtel – un brand hotelier premium, care este lansat cu această ocazie pe piața românească.
Ceremonia de inaugurare a avut loc în spațiul unde au început deja lucrările de construcție pentru viitorul hotel care promite să devină o ofertă unică în zona ospitalităţii din Bucureşti. Constructorul proiectului este PORR Construct Company, o companie renumită, specializată în proiecte complexe de construcție și renovare. Proiectarea este dezvoltată de către compania Architect Service, una dintre cele mai importante firme de arhitecți locali, cu prezență internațională. Consultanța de business în cadrul tranzacției a fost oferită proprietarului de către compania Beaufort Global, una dintre cele mai mari firme de investiții, dezvoltare și administrare de active.
La finalizare, clădirea care va fi operată sub marca Swissôtel va fi cel mai înalt hotel din Bucureşti şi va avea 225 de camere distribuite pe 18 etaje, restaurante, piscină, facilități spa & fitness și o zonă dedicată pentru întâlniri de afaceri şi organizarea de evenimente corporate.
Situat pe Bulevardul Expoziţiei, imobilul se află la 10 minute de mers cu maşina de Aeroportul Otopeni şi în imediata vecinătate a mai multor sedii de afaceri, inclusiv Romexpo, cel mai mare centru expoziţional şi de evenimente din România. Turiştii se vor bucura de locația ideală a hotelului, care este situat aproape de atracții importante cum ar fi Parcul Herăstrău și Centrul Vechi.